Grav accident pe străzile din Dej! Cinci tineri au ajuns la spital

Grav accident pe străzile din Dej! Cinci tineri au ajuns la spital
Publicat: 16/10/2022, 12:10
Actualizat: 16/10/2022, 12:11

Un accident grav a avut loc noaptea trecută în localitatea Dej din județul Cluj, în urma căruia cinci tineri au ajuns șa spital.

Accidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe strada Dobrogeanu Gherea din municipiul Dej, apelul de urgență către numărul 112 fiind înregistrat în jurul orei 04:30.

Salvatorii au găsit un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile, iar înăuntrul acestuia se aflau doi tineri încarcerați și alți trei care necesitau extragerea cu echipamentele speciale. Cele cinci victime erau în stare de conștiență, prezentau multiple traumatisme și erau necooperanți.

Tinerii răniți au fost duși la spitalul din Dej

Pompierii au folosit echipamentele de descarcerare pentru a asigura accesul și a extrage șoferul și pasagerul din față dreapta, precum și pe cele trei victime care se aflau pe bancheta din spate. Aceștia au fost preluați de către echipajele SMURD și SAJ și au fost transportați la Spitalul Municipal Dej.

De asemenea, un alt băiat, de aproximativ 14 ani, a fost preluat de un echipaj SAJ, din altă locație, și a fost transportat la spital.
Ulterior, o autospecială de transport personal și victime multiple, din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Cluj-Napoca, a transferat doi băieți și o fată, de aproximativ 14 ani, la unitatea de primiri urgențe din municipiul Cluj-Napoca.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Pericolul ascuns din dulapurile de hotel. Locul în care e cel mai bine să-ți pui...
S-au căsătorit! Într-o discreție totală, Răzvan Simion și iubita lui, Daliana, au făcut pasul cel...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în...
România, ocolită de turiștii străini. Motivul pentru care nu vor să-și facă vacanța la noi...
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a...
Vreme la extreme în Bucureşti: de la temperaturi de aproape 40 de grade, la ploaie...
A fost un sex-simbol în anii 1980, dar azi e de nerecunoscut. Actrița i-a șocat...
Mesajul plin de durere al dirigintelui Patriziei Cormos, înainte de înmormântare! „Ce-ți veni să ne...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ai voie cu remorca pe autostradă? Reguli de respectat când tractezi o rulotă/remorcă
ONU: Riscul utilizării armelor atomice nu a fost niciodată atât de mare / Americanii schimbă...
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Lege pentru toate BLOCURILE din România. Regulile de care NU POATE scăpa absolut niciun proprietar
Răzvan Simion și Daliana s-au căsătorit în mare taină. Mesaj emoținant postat de soția prezentatorului
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre...
Miracol. Patru ostatici israelieni în Gaza, salvați după 8 luni de calvar. "Nu mă omorâţi!"
Cristina Spătar, declarații sfâșietoare despre decesul mamei sale: „Avea niște dureri groaznice. Mi se rupea...
Marcel Pavel, mesaj emoționant pentru Pepe în ziua nunții sale cu Yasmine. Ce le-a transmis...
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: -...
Câți sportivi calificați la Jocurile Olimpice Paris 2024 are România?
×